Declaratii Emil Boc, presedinte al PD-L, la finalul reuniunii Comisiei de redactare a modificarilor statutului PD-L
Emil Boc: Buna ziua tuturor. Am incheiat prima sedinta a Comisiei de Statut al Partidului Democrat Liberal si am stabilit pe de o parte cateva chestiuni tehnice, organizatorice. Aceasta Comisie se va reuni in fiecare saptamana, duminica, la ora 16:00, in sediul din Modrogan 22, pentru a lua decizii in vederea aprobarii lor de catre Biroul Permanent National, dar din punct de vedere structural, si acest lucru este cel mai important, am facut un inventar al principalelor teme pe care le vom aborda in discutiile cu partidul in perioada urmatoare. E vorba, asa cum am spus, de capacitatea Partidului Democrat Liberal de a ramane in opinia publica principala optiune politica a romanilor. Am reusit in toti acesti ani, din 2000 incoace, sa castigam toate alegerile la care am participat datorita faptului ca, in primul rand, am stiut sa raspundem cel mai bine la nevoile si problemele cu care oamenii se confrunta, si pentru noi, in continuare, principala preocupare o reprezinta buna guvernare si capacitatea Partidului Democrat Liberal de a fi in permanenta in contact cu viitorul si luand masurile necesare in raport cu prezentul. Partidul Democrat Liberal a fost intotdeauna un partid care nu a fost orientat cu fata spre trecut, ci cu fata spre viitor.
Acum am obtinut un rezultat electoral bun datorita performantei pe care organizatiile noastre, liderii, au avut-o, dorim sa ne asiguram ca si 2012, si in anii urmatori, Partidul Democrat Liberal va fi principala optiune politica a romanilor. Pentru asta trebuie sa pregatim de astazi mesajul si evolutia politica a PD-L din anii urmatori. De aceea, in cadrul partidului vom discuta despre locul si rolul organizatiilor locale si colegiilor uninominale ale parlamentarilor in cadrul partidului si modul cum acestea pot genera idei pentru partid si pentru comunitatile locale unde Partidul Democrat Liberal are o voce autorizata, un mecanism de gestionare a carierei si a resurselor umane in partid, astfel incat fiecare membru de partid sa stie, din momentul intrarii in partid, ce sansa la cariera, ce sansa are pentru a fi promovat, in functie de munca pe care o desfasoara bazata pe competenta si pe capacitatea de a face echipa in Partidul Democrat Liberal. Cele doua componente majore sunt, si raman, competenta si capacitatea de a face echipa, sunt doua conditii de promovare in Partidul Democrat Liberal, dar vom discuta in continuare despre aceste lucruri.
De asemenea, vom aborda capacitatea partidului de a genera idei atat la nivel local, national, cat si in domeniul politicilor publice, problema structurilor interne si a organizatiilor pe care le avem in momentul de fata, Tineret, Studenti, Organizatiile de pensionari, Organizatiile de femei, locul si rolul acestora in dimensiunea viitoare, si cea mai importanta tema a prezentului, pe care o consider in momentul de fata, „politica portilor deschise in PD-L” pentru competenta si profesionalism. Cred ca Partidul Democrat Liberal nu are o sarcina mai importanta in momentul de fata decat de a continua ceea ce a avut bun in perioada acestor ani cand, din mers, a reusit sa se modernizeze, sa fie deschis pentru oamenii care au intrat in politica si au facut performante, si am dat exemple si la Brasov: Monica Macovei, Sever Voinescu, Cristian Preda, Traian Ungureanu, si nu numai, pentru ca sunt si foarte multi parlamentari intr-o asemenea situatie, nu numai europarlamentarii, sau la nivel local, consilieri judeteni, consilieri locali, primari, care au avut in Partidul Democrat Liberal o usa deschisa. Acum, mai mult ca niciodata, este nevoie ca Partidul Democrat Liberal sa continue aceasta deschidere spre competenta si profesionalism, deschizand usile tuturor acelora care, raspunzad celor doua criterii minimale, competenta pe de o parte, capacitatea de a face echipa, sa intre in Partidul Democart Liberal, sa aiba un drum de gestiune politica a carierei in care fiecare sa poata accede, asa cum eu am acces de la functia de simplu membru de partid la functia de presedinte al partidului, de la calitatea de vicepresedinte la cea de deputat, parlamentar, ca atare primar, si prim-ministru. Deci, in Partidul Democrat Liberal trebuie sa ramana in continuare acest mecanism al promovarii pe baza de competenta si care sa raspunda nevoilor unui partid care doreste sa dea Romaniei inca pe multi ani de aici inainte principala optiune politica. Am stabilit, in consecinta, mecanismele de colaborare cu organismele teritoriale, iar duminica, pe marginea acestor subiecte, vom aduna toate propunerile din partid, vom avea o discutie si cu organizatiile judetene pentru a vedea ce propuneri ne pot formula, vom avea si o adresa de email la care toti colegii de partid pot sa ne trimita direct propuneri pe marginea subiectelor discutate astfel incat, in acest moment, perioada aceasta extrem de buna pentru PD-L de a deschide partidul spre profesionalism in continuare si de a aduna tot ce poate fi avut in vedere pentru modernizarea statutului si programului politic sa fie asigurat printr-un cadru cat mai larg de manifestare. Doua intrebari!
Colegii dvs. din partid au venit cu tot felul de idei privind schimbarea siglei partidului, marul, para, nodul marinaresc...ma rog. Trebuie schimbata aceasta sigla si cum o vedeti dvs?
Emil Boc: Eu sunt presedintele Partidului Democart Liberal si am misiunea de a asigura cadrul de dezbatere pentru orice tema ridicata de un coleg de partid. Acest cadru de dezbatere este aceasta Comisie de Statut care va lua in discutie orice idee, orice propunere, dupa care se va lua o decizie. Deci, pana la luarea deciziei, suntem in cadru de dezbatere, de discutii, incat, in acest moment, eu nu ma pronunt pentru o solutie sau alta, eu voi fi acela care va trage concluziile pe baza votului colegilor si a optiunii majoritare care se va degaja in partid.
Sunteti pentru schimbarea siglei?
Emil Boc: Cred ca am fost extrem de explicit cand am spus ca eu trag concluzii, nu fac in acest moment propuneri.
...si cand vor fi concluziile trase pentru tot ce se propune pentru modernizarea partidului?
Emil Boc: Duminica va fi cadrul in care vom stabili toate aceste termene. Important este sa aiba acces toti cei care doresc cu buna-credinta sa-si spuna un punct de vedere iar Comisia, vreau sa stiti, este formata din 23 de persoane, va si citesc componenta nominala: Emil Boc, dl Stolojan, dl Videanu, dl Blaga, dl Flutur, dna Sulfina Barbu, dl Avram Marian, dl Paduraru Nicosor de la Camera Deputatilor, dl Igas Traian de la Senat, dna Boagiu Anca, mai trebuie sa desemneze sentorii inca un coleg, dl Gheorghe Falca, reprezentatul primarilor, dl Florin Popescu, reprezentatul cosilierilor judeteni, dl Radu Berceanu, dl Valeriu Stoica, dna Roberta Anastase, dl Sorin Frunzaverde, dl Marian-Jean Marinescu, dl Mircea Hava, dl Daniel Buda, dl Constantin Ostaficiuc de la Timis, Cristian Preda si Monica Macovei, sunt cei 23 de membri ai Comisiei.
Dar, ca presedinte al PD-L, dvs. ati venit cu o propunere? Care este propunerea d-lui Emil Boc?
Emil Boc: Cred ca am fost foarte explicit si am spus ca eu trag concluzii si nu ma lansez in acest sens cu propuneri.
Din punctul dvs de vedere, cand ar trebui sa aiba loc Congresul?
Emil Boc: Duminica va vom spune.
|