23 ianuarie 2013 de un comentariu.

“Revolutia” USL

Am gandit intotdeauna ca lupta politica are limite. Dincolo de aceasta lupta exista obiective comune. Exista cetatenii care, indiferent de optiunile lor politice, doresc, in mare, acelasi lucru de la cei care sunt la putere – vor liniste, vor decenta in viata lor. La fel, am crezut ca, indiferent de partide, politicienii doresc, fara exceptie, ca tara lor sa mearga pe drumul cel mai bun. Nu am crezut niciodata in ideea dupa care, odata cu schimbarea unei puteri, noii veniti neaga tot ce s-a facut inainte. Adica tot, fara nicio exceptie, pe argumentul, copilaresc de altfel, noi facem lucrurile “ca noi” si nu “ca ei”.

Mi-am dat seama, inca din vara, cat de mult m-am inselat. Si nu sunt un om venit alaltaieri in politica. Am participat la multe batalii in viata, nu numai in politica, insa in toate am manifestat decenta si fairplay.

Stiti ce n-a inteles niciodata USL, in cei doi ani de existenta? Ca orice politician, partid sau alianta politica trebuie sa aiba intotdeauna doua linii directoare: „Romanul in Romania” si „Romania in lume”.

USL nu a respectat niciunul dintre principiile de mai sus. Romanii in tara lor se simt din ce in ce mai stingheri – situatia economica a devenit din ce in ce mai precara. Promisiunile USL au fost maturate sub pres. In fapt – nimeni nu mai crede in ce s-a promis inainte si in timpul campaniei electorale de anul trecut. Economia a franat din crestere, iar angajamentele adversarilor nostri pot face cel mult obiectul manualelor care te invata „cum sa castigi alegerile cu orice pret”.

De cealalta parte, USL si-a batut joc, la propriu, de imaginea noastra in Europa. Romanii poate au mai uitat, insa Romania a facut eforturi de un deceniu pentru integrarea in UE. Toate guvernele, inclusiv cel si 2000-2004, au facut demersuri sustinute pentru a atinge acest obiectiv. Integrarea in NATO a fost, la fel, sustinuta de toata clasa politica.

Astazi, imaginea Romaniei in lume este destul de afectata, dupa doar 9 luni de cand USL este la putere. Am auzit voci, atat din Europa, cat si din SUA, rostind lucruri pe care le-am mai auzit acum multi ani…..undeva in anii ’90.

In prezent, justitia e marginalizata si atacata din toate partile, aceeasi justitie ale carei reforme ne-au adus aprecierea occidentului si care ne-au ajutat sa ne atingem obiectivele. Prioritatea reprezentata de „Romania in lume” a fost ignorata si calcata in picioare de USL. Pentru ca pentru ei erau mai importante bataliile politice – cu presedintele, cu Diaconescu, cu PDL. MCV, Shengen – erau si sunt doar niste mofturi in comparatie cu cel mai mare obiectiv, singurul, de altfel: „USL la Putere”. Iar dupa acest obiectiv nu mai exista nimic – avem doar un simplu „.” (punct).

Stiu insa sigur ca in Romania nu exista doar USL. In Romania mai exista, inca, romani. Romani care asteapta ca cineva sa lucreze pentru ei, cineva care sa le dea liniste si siguranta. In Romania mai exista inca politicieni care nu sunt in stare sa arunce totul pe geam pentru putere. Care isi pot pune „la bataie” credibilitatea si imaginea pentru a schimba efectiv viata oamenilor – nu doar la televizor.

Stiu ca PDL a fost sanctionat la alegerile parlamentare de anul trecut – ne-am asumat acest fapt. Insa, vreau sa va mai spun un lucru: nu vom renunta niciodata la lupta pentru Romania romanilor si pentru Romania Europeana. PDL nu va sta cu mainile in san cand o majoritate, oricare ar fi ea, calca in picioare idealuri pentru care au muncit in Romania un deceniu – atat romanii cat si oamenii politici. USL a dovedit ca nu are limite – minciuna, diversiunea, abuzul – sunt acum doar simple strategii parlamentare si guvernamentale pe care, va garantez, PDL nu le va tolera niciodata.

Un comentariu Etichete:
  1. Ana

    Din pacate, majoritatea romanilor votanti USL habar nu au ce inseamna UE, NATO, Europa. Ei stiu doar cum arata 50 de lei pe care ii vad din 4 in 4 ani, dar se multumesc si cu atat. Stau doar cu mana intinsa si se plang ca le merge prost. Nu inteleg ce inseamna imaginea Romaniei peste hotare si nici nu cred ca le pasa. PDL a facut sacrificii si va face in continuare. Si-a sacrificat presedintele, imaginea, liderii pentru binele poporului. Acesta in schimb, le-a intors spatele si a cerut schimbarea. Poporul a obtinut ce a vrut. Tare imi este teama ca vor cere cu disperare inapoi PDL-ul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *